"Niciodată nu e prea târziu...?" cred că fără să îmi dau seamă asta a fost deviza mea.... mult timp. Întotdeauna am lăsat totul pe seama timpului, cel puțin așa credeam... Credeam că el o să le rezolve pe toate. Târziu am înțeles că tot ceea ce face timpul e să... treacă
Nu așteaptă, nu stă pe loc, nu se grăbește... nu se întoarce, ci pur și simplu trece.
Am numit "tine" N persoane.
Am zis că niciodată nu e prea ... târziu să mă întorc la tine,
să te văd,
să vorbesc cu tine,
niciodată nu e prea târziu să te iubesc..pe... tine
niciodată nu e prea târziu să uit de tine
să uit de tot ce însemni TU.
Acum mi-am dat seama că acest "Niciodată nu e prea târziu" era o urmă de regret. Voiam să dau vina pe timp, sperînd că el o să îmi rezolve greşelile..neacceptând că sunt nehotărâtă, neaccptând ca eu trebuie sa spun DA sau NU atunci cand vreau să plec. Mi-a fost frică să pierd, să dezamăgesc, să regret.
Am închis ușa abia după ce am deschis toate geamurile...iar acum când vreau sa le închid, ușa e blocată. Am învățat că nu există prea târziu sau prea devreme, ci că totul se întâmplă acum...sau niciodată.
Carpe Diem!
