"În viața lor, nu mai e loc."

Stropii de ploaie cruntă și rece, Se-abat din nou asupra mea. Simt râul de foc În jur cum se formează Și pe tălpi cu cenușă-mi scrie: "În viața lor, nu mai e loc."
Nici ploaia, nici focul Liniștea nu-și mai găsesc... În haosul ce se formează. Acum sunt prieteni, acum sunt dușmani. Acum se iubesc, acum se trădează.  
Așa că iubite suflet, Cum te-aștepți tu oare... Vând dintre-atâtea mii de războaie, Ce-n minte mi se dau pe secundă.. Să-mpac și focul, să-mpac si ploaia... Și tu s-adormi pe-a lor baladă se nuntă?
Spune-mi tu, suflete-al meu, Cum vrei să plec la astă luptă? Chiar și pentru liniștea de mult pierdută Căci focul mă arde, Iar ploaia departe m-aruncă. Și înconjurată de o lume mută, În a caror viațã nu mai e loc. Rămân cazută.

Etern feminin?

          Atunci când spui “femeie”, majoritatea oamenilor se gândesc la o persoană adulţă de sex feminin. Însă oare câți s-au gândit la ce înseamnă de fapt să fii femeie, câți au încercat să citească ce e în spatele unui simplu cuvânt?

          Simone de Beavoir spunea ca "Femeie nu te naşti, ci devii".. asta, poate pentru că de fapt, feminitatea reprezintă un ideal, și ca orice ideal..este greu de atins. Pentru multe, să fii feminină reprezintă un ideal, însă nu unul care să le mulțumească pe ele, ci pe cei din jur. E o provocare de a ajunge la o perfecţiune comună, dar uită ca de fapt, fiinţa perfectă NU exista, ci fiecare femeie are perfectiunea sa, pe care deşi e conștientă cu nu o poate deţine, ruseşte să-i seducă pe cei din jur, reuseşte să-i facă sa vadă idealul. Reuseşte sa-i facă sa creadă ca tot ceea ce ei considera a fi un ideal se găseşte în imaginea ei. 

        Sincer, încep să cred ca tot acest "etern feminin "consta în detalii, în gesturi și priviri pe care nu toţi cei ce le citesc, le înţeleg. Femeia a reprezentat întotdeauna una dintre cele mai inteligente fiinţe, totodată si cea mai nehotărâtă, prefăcută si fragila . O adevărată femeie reprezintă mereu un mister pentru bărbaţi și pentru femeia ce îi e inferioară. Va ştii mereu când sa tacă si când sa se ascundă, în așa fel încat să lase un mister indescifrabil în urma sa. Îşi va apăra drepturile întru-un mod elegant, pentru ca cunoaște toate atuurile pe care le poseda și pe care le poate folosi devenind irezistibilă, incomparabilă

         interesant e ca pe cât de puternica pare femeia, și pe cât de multă putere are în a controla tot ce e în jurul ei, atunci când e vorba de sufletul său...aici.. nu mai e loc de aparenţe, de control, de independenţă, ci doar de mister. cred ca asta face o femeie sa pară atât de puternica, faptul că deşi în mintea si sufletul ei e un razboi continuu al sentimentelor, ea reuşeşte sa se impună. Se indragosteste nebuneste si oferă pe tavă sufletul celui ce îl castiga, Încearcă sa-l seduca, iar dacă nu reuseste devine defensivă si neagă orice sentiment, în timp ce de fapt doar pregateste o revenire, un fel de nouă lupta fără a se destăinui complet.

        e geloasa si mereu va apară ceea ce considera ca îi aparţine .Va caută sa citească pe cel de langa ea. Va încerca sa fie asa cum îşi doreşte si in acelasi timp va da totul ca cel de langa ea sa o considera suficient de buna. Va suferi in tacere, preferand sa nu ceara nimic în schimbul sentimentelor oferite. Iar atunci cand primeste cea ce vrea, va fi un copil, va avea bucuria pura a unui copil si va simti nevoia de atentie ca si acesta. tot acest etern feminin e o calitate ideala, o calitate ce nu va disparea si nu va fi subapreciata ...niciodata e un ideal ce contopeste modul in care femeia si barbatul vad perfectiunea

Eurovison. Simple păreri.

Cred că cel mai potrivit cuvânt care să descrie ce cred despre Selecția Naționala 2015 este: dezamăgire.
După doua zile de la anunțarea  celor ce vor reprezenta România la ESC2015, în sfârșit reușesc să-mi pun gândurile pe foaie. Nu am spus "anunțarea câștigătorilor" , pentru că... din punctul meu de vedere...nu ar fi meritat acest drep. De asemenea, mă bucur că am mai așteptat puțin,  căci interviurile post SN, m-au convins pe deplin.
Cei despre care tot zic aici, sunt celebra trupă VOLTAJ. Aș minți dacă aș spune că nu-mi plac piese de-ale lor. Ce-i drept, nu prea am tangențe cu muzica noua românească, dar pe  "20 de ani" am dansat de multe ori. Deci, dacă vorbim de Voltaj, vorbim de notorietate, cuvânt pe care astăzi l-am auzit de zeci de ori in interviul acordat de Călin si Liana Stanciu.
Deci... să le luam pe rând:
1.Legat de notorietate... în fiecare an se întâmplă ca la SN să apară si nume cunoscute printre finaliste. Este normal...dar lumea ar trebui să înțeleagă că nu despre asta este vorba la acest concurs MUZICAL. Să fim serioși... pe străini îi doare fix în 14 că piesa lui X se aude non-stop la radioul național.. sau că Y si Z au 7 concerte pe săptămănă, iar V, abia acum urcă pe scenă. Atâta timp cât ei nu cunosc personajul,  e egal cu 0... iar artiștii romani, cunoscuți în întreaga lume... nu participă. Plus de asta, numele mari nu prea au strălucit la  Eurovision ( ex Cascada, Bonnie Tyler) . Contează vocea , prezența scenică, mesajul. Vorbim de un întreg pachet, pe care îl poate oferi oricine. Să înțeleg că dupa mintea unora, dacă nu ești celebru, poți să dai totul pe scenă... că ești degeaba.
2. Promovarea,
 La capitolul ăsta, Voltaj... iar a condus detașat...Călin zicea că au fost pe unde i-au primit, și că fiecare a facut asta. Păi, dragă domnule, cum să nu te primească... când piesa ta e HIT de 6 luni, iar restul concurenților au prezentat piesa cu 5 săptămâni înainte de finală? Cum să nu ai parte de promovare când te știe toată lumea și piesa ta o știe totată țara??? CUM??
De fapt, promovarea a fost și momentul în care am realizat... ce fac Voltaj din acest concurs. Au dat-o înainte cu campania aia,de m-am săturat. frumos gestul ți implicarea lor, darc e legătură are cu ESC-ul?? Din moment ce problema vizează țara noastră ,,,, de ce e nevoie de promovare internațională? Să doneze banii din concerte, să caute colaboratori pentru concerte caritabile. În luna pierdută până acum pentru eurovision, ar fi făcut alte lucruri mult mai importante. Plus că.., piesa nu e chiar ceea ce pare. Chiar ei au recunoscut că poate fi confundată ușor cu o melodie de dragoste... fără videoclip, pe care SURPRIZĂ , nu au voie să îl prezinte pe scenă.. fără iamgini, fără poveste, fără campanie.
Altii, săracii, nici nu au avut la cine să-și facă promovarea. noroc cu 2-3 emisiuni care i-au invitat pe toți.
3. Live-ul. Mesajul. Emoția
Trebuie să recunosc că nici acum nu îmi explic cum vreo 4-5 dintre melodii, au ajuns în finală. Duminică am fost mai curioasă ca nicicând să văd lista cu cele respinse. chiar nu au avut de unde alege? La capitolul LIVE, am cam fost dezamăgită...chiar si de cei pe care îi favorizam. Cel mai mulțumită am fost de doamna Luminița Anghel(https://www.youtube.com/watch?v=VUQNxP8S1ew) si CEJ (https://www.youtube.com/watch?v=QR3TLbmaMlY). Live-ul a sunat mai bine ca înregisterarea postată pe net. a fost emoție. La Luminița, sincer, mă așteptam. Știam  foarte bine ce frumos s-a prezentat și în anii trecuți. Cât despre cei de la CEJ, am apreciat că s-au prezentat simplu, Ei 3, doua chitări si 3 soliste in backing vocal... dar mnodul în care a sunat piesa...piele de găină. La emoție si mesaj,evident..cel mai ușor au fost de sesizat la balade. Personal sunt o fană a baladelor la ESC, așa că au mereu un punct. Nici Cristina nu m-a dezamăgit, s-a ținut de cuvânt și a oferit spectacol(https://www.youtube.com/watch?v=3bTD4IyV5Bw). Aștept să o revăd și la anul, și pe ea, și pe Lara.Sunt sigură c ăpot mai mult.
4. Votul.
24 puncte VOLTAJ .. ( bang boom boom)- asta a fost reacția primă. Acum, la televot, era imposibil să nu fie primii...dar juriul? am fost șocată. nu imi pot explica fenomenul... și nici nu o să discut despre... Însă.... un singur lucru mi se pare absurd.nu de mult am intrat in grupul oficial al sustinatorilor ESC din Romania ( https://www.facebook.com/groups/eurovision.romania/ ). Oamenii ăstia, chiar știu cu ce se mănâncă eurovisionul. Urmăresc fiecare mișcare, cunosc fiecare piesă, fiecare artist, ce se caută, ce a fost,ce a impresionat. Din prima săptămână grupul iși declarase c[stigătoarele : Luminița sau Lara. Și aici e problema...reprezentanții au fost aleși de mii de oameni, care n-au nicio treabă cu concursul ăsta, sunt simpli fani ai trupei. Pe grup... 10-15 susținători... acasă in fotoliu.... restul. Mi s-ar părea normal, ca votul celor care știu ce votează să conteze... nu al tipicului cetățean turmentat.
linia de telefon blocată, confirmări primite cu zeci de minute întărziere... si de niciunde încă 15 minute de vot neanunțate.
5.Organizarea.
Cred că nu sunt singura care a fost impresionată de implicarea TVR-ului în organizare. Scenă mare, locuri multe, bilete si...concert RUSLANA. Toate bune și frumoase, până la momentul adevărului... când visele mi-au fost năruite... Sunetul slab,  imaginea.... mediocră ( la trecerea intre cadre...fiind fimați pereții, unghi ales prost). Din nou, problema liniei telefonice.și transparența care... a fost orice, dar nu transparenta. În camera juriului... o simpla camera, la care domnii zâmbeau  când se simțeau spionați, la  locul de centralizare a televotului o cameră ce a filmat 10 secunde.... si lista cu votul jurașior, care nici astazi nu e publică... ăăă de ce?
6.  Pachetul ce pleacă la Viena.
că vrem sau nu, Voltaj.... vor pleca  să reprezinte țara. Totuși se pare că au probleme mari. Nu au voie cu imagini, deci au pierdut principalul element al prestației. Încă nu au hotărât varianta finală... varianta doar în romănă.. nu prea are șsanse, iar varianta in engleză.. sună... să nu zic cum....

https://www.youtube.com/watch?v=3bTD4IyV5Bw


Oricum, se pare că anul ăsta am rezervat degeaba un loc României in top 5-ul meu. Ar însemna să-mi calc pe toate principiile dacă i-așsustine.

iar favoritele mele au fost și rămân:
  CEJ-https://www.youtube.com/watch?v=WKchDQBpoSg
Lara Lee- https://www.youtube.com/watch?v=BRGKxEdMmMI
Luminița Anghel https://www.youtube.com/watch?v=8khnNYS1upU
Cristina Vasiu https://www.youtube.com/watch?v=FHOnt_3Z1YY
Tudor Turcu https://www.youtube.com/watch?v=3rnSyy_-sDw

Indiferența

Indiferența doare.Nu știu dacă pot cataloga indiferența ca fiind un sentiment, însă daca e, atunci cu siguranță este celmai sincer.

Iubirea și ura, cele doua sentimente în veșnică contradicție, ce au în comun.. sunt totuși atât de simple și clare. când cineva îți spune sau arată căte iubește sau urăște, lucrul ăsta e clar. Că în spatele simplității stau adevărate probleme, nu e o surpriză/ Complicarea lucrurilor a devenit o activitate primordială pentru noi.

In schimb,când te lovești de un zid pecare scrie INDIFERENȚĂ, nimic nu e clar. Asta pentru că niciodată nuo să putem înțelege de ce suntem tratați așa. E ca și cum ni s-ar spune "nu" la tot, fără a ni se da motive.

Ceea ce e interesant e că uneori nici nu conștientizăm când tratăm pe cineva așa.. cu toții știm că nu putem decide ce sentimente avem. Cred că asta doare ce lmai tare, să știm că cineva ne oferă indiferența sa în nestiintă, că de fapt chiar asta simte pentru noi în acel moment. Pentru că conștient sau nu ,asta înseamnă oarecum...respingere, aroganță. nepăsare.

Cu toate astea, indiferența poate fi cea mai puternică mască, căci cel ce o poartă poate vedea lumea așa cum e ea: fără să fie capabil să clasifice în funcție de ceea ce simte. Însăca să poți purta o astfel de mască, trebuie să dai dovadă de un control de sine inimaginabil. Până la urmă..la asta se refera totul, la a-ți lăsa sufletul în spate...
Deci, da...
Indiferența doare.

Niciodată nu e prea târziu?

"Niciodată nu e prea târziu...?" cred că fără să îmi dau seamă asta a fost deviza mea.... mult timp. Întotdeauna am lăsat totul pe seama timpului, cel puțin așa credeam... Credeam că el o să le rezolve pe toate.  Târziu am înțeles că tot ceea ce face timpul e să... treacă
Nu așteaptă, nu stă pe loc, nu se grăbește... nu se întoarce, ci pur și simplu trece.
 Am numit "tine"  N persoane.
 Am zis că niciodată nu e prea ... târziu să mă întorc la tine,
                                                  să te văd,
                                                  să vorbesc cu tine,
                 niciodată nu e prea  târziu   să te iubesc..pe... tine         
                 niciodată nu e prea   târziu să uit de tine
                                                           să uit de tot ce însemni TU.

Acum mi-am dat seama că acest   "Niciodată nu e prea târziu" era o urmă de regret. Voiam să dau vina pe timp, sperînd că el o să îmi rezolve greşelile..neacceptând că sunt nehotărâtă, neaccptând ca eu trebuie sa spun DA sau NU atunci cand vreau să plec. Mi-a fost frică să pierd, să dezamăgesc, să regret. 
Am închis ușa abia după ce am deschis toate geamurile...iar acum când vreau sa le închid, ușa e blocată. Am învățat că nu există prea târziu sau prea devreme, ci că totul se întâmplă acum...sau niciodată.
Carpe Diem!

Îmbrățișări și zâmbete

  În urmă cu câteva seri vorbeam cu o prietenă, pe care deși nu o cunosc foarte bine, o apreciez enorm. Vorbind despre diverse lucruri am ajuns și la un subiect, mai interesant... Atât de interesant încât îmi era frică să nu  mă considere nebună pentru că nu mă m-ai opream din scris. Din fericire, ea o artistă.. așa că printre literele infinite aruncate într-o simplă casetă de chat se simțea si emoția. De aceea subiectul discuţiei noastre este și subiectul postării mele de azi.
  Probabil, cei care mă cunosc, știu foarte bine cat de mult îmi plac îmbrăţişările. De fapt le ador, în adevăratul sens al cuvântului! Sunt sigură că nu sunt singura acre gândește așa..totodată.. sunt sigură că mulți consideră asta puțin ciudat
 Ce sunt îmbrăţişările pentru mine? cred că asta ar trebui sa scriu. de fapt asta încerc sa scriu de o săptămână...dar pare al naibii de greu sa îți pui emoțiile în cuvinte.
Nu știu de ce, atunci când cineva mă îmbrăţişează.. brusc.. zâmbesc( cred că și dacă as fi în cea mai cruntă stare de depresie, tot aș zâmbi).
 o îmbrățișare schimbă tot.. de aici, am ajuns la concluzia că e ca o pastilă, o pastilă pentru suflet.
cele mai tari îmbrățișări mi se par alea spontane, atunci când cineva vine și te îmbrăţişează direct, fără să spună nimic, eventual poate să îți zâmbească puțin... oh! sau ale în care cineva te îmbrăţişează pe la spate.. de multe ori, nici măcar nu știu cum să reacționez. și mai sunt și îmbrăţişările alea luuungi, care vin fix în momentul potrivit.. sau alea care vin după  ce privești pe cineva in ochi, cred că astea îmi plac cel mai mult, de fapt ideea lor, ideea că cineva îți citește în privire nevoia de a simți iubire, protecție, grijă, afecțiune..
A! și să nu uit de îmbrăţişarea aia specială pe care abia aștepți să o dai/ primești de câteva săptămîni, luni sau poate doar zile. nu cred că aș putea descrie în cuvinte toată încărcătura de emoții  din acel moment (be ready for tomorrow!!!! )
de fapt, îmbrăţişările sunt cel mai potrivit mod de a transmite emoţie.. pentru că pe lângă fiorii pe care îi trezește, mai e și atingerea aia fizică, căldura si siguranța pe care o simți lângă tine.
 cred că aș putea scrie  două zile continuu despre asta, însă tot nu aș găsi cuvintele exacte .. sau.. motivul pentru care ador asta (de fapt, zilele astea mi-am dat seama că cel mai greu pot defini  tot ceea ce ține de emoții puternice.. pur și simplu simt ), sunt un izvor interminabil de îmbralișări. atât.
  tot ce am scris azi, e pentru persoanele minunate pe care le întâlnesc zilnic, care mă iubesc pentru cine sunt cu adevărat și care fiecare zi au grijă să imi ofere un zâmebt, o îmbrățișare, afecțiune si grijă

Iubire veșnică?

Cred că până acum m-am întrebat de o mie de ori dacă exista iubire veşnică. M-am întrebat de fiecare data când m-am simţit singura, când simţeam iubire din toate părţile și când eu, eu eram aia care arunca iubire spre toţi.

Nu cred că exista un om care sa nu fi iubit măcar o data în viaţă ceva. Exista o mie de lucruri pe care le poţi iubi, o mie de modalităţi prin care pot iubi și 999 de modalităţi de a renunţa la iubire

999, pentru ca una e veşnică

ne iubim părinţii veşnic pentru ca veşnic ne vor iubi, ne iubim prietenii veşnic, pentru ca de asta i-am ales sa fie PRIETENI, iubim obiecte pentru ca ne aduc aminte de ceva

și cu toate astea, apar o persoana.. pe care o vom iubi veşnic din momentul în care o vom întâlni prima oară

Nu spun că cred în dragoste la prima vedere, cred în emoţii..

și la un moment dat,  întâlnim pe cineva al cărui zâmbet , privire, gestică

face sa tresară ceva mic acolo, fix în stomac, și de acolo... mai departe

până unde? până în inima

cred în iubire veşnică pentru ca omul are nevoie constanta de alți oameni.. deşi nu recunoaşte. trăim primind afecțiunea și atenţia altora... dar atunci , atunci când întâlnim persoana aia, simplu fapt ca ne priveşte, pare o modalitate de a dărui atenţie, grija.. ciudat ca putem transforma fiecare defect într-o maaaare calitate. e persoana aia pe care o visăm, uitându-ne la alții, pe care o căutăm permanent din priviri, persoana în a căror ochi ne putem uita și putem spune uşor : "te iubesc"

în timp ce ne ţinem de stomac ,căci tremura de emoţii

fără sa ne fie frica, fără sa ni se mărească pupila, fără a căuta un alt punct în următoarea secundă

iubirea pentru persoana de care ne este teamă și de care în acelaşi timp depindem, aia e iubire veşnică

aia în care găsim totul,,,, găsim opusul a orice.. a orice, ce se afla tot acolo

Infernul lui Adesea

Adesea apar atâtea intrebari,
Ce-n mintea ta dau războaie..
Și gândurile-ți par acufundari
Într-o mare de văpaie.

Adesea nu știi de esti nebunul din lumea reală,
Sau de ești normalul în nebunia
Ce lumea întreagă o spală
În urmă lăsând agonia...

Și apoi adesea pe gânduri când cazi,
Și nu mai știi cine ești.
Te-avânți într-o lume de nomazi
Și fericrea la cer o cerșesti.

Iar "adesea" acesta devine eternul,
Ce în urmă incet de lasă...
Și-n minte-ți dezlănțuie infernul
Ce-ți devine curând și casă.

Nebunia lui RE

Se pare
că doare
fiecare lacrimă care,
din întâmplare
cade în mare..
spre uitare
în amânare
a fiecărei clipe care
arzătoare
pare
că din întămplare
reapare
și doare
amintind de trecutul care
nu dispare.

Risipire-n valuri infinite

Apus de soare şi răsărit,
La tine gândul mi-a fugit.
Nisip spălat de mare,
Priviri pierdute-n zare.
Scoică-ngropată-n nisip,
Iată....te-am regăsit
Briză caldă de vară,
Te uit pentru a mia oară...
Si te las pe aceeaşi plajă goală,
Unde te-am lăsat şi aseară
În lumina lunii pline
Printre nisipuri fine
Crezând că de astă dată,
Amintirea-n nisip rămâne îngropată...
Iar valul ce va veni
O va risipi...